De n-ar fi iubirile

NATA: Dar nu oricum, ci prin el însuși.

MARIA: Nu-i meritul tău!

NATA: De la mine a învățat acel „eu pot, eu vreau, eu trebuie!” și, în afara ambiției mele, tot acest „eu” n-ar fi existat niciodată!

MARIA: Și de ce ai făcut-o? Din altruism?

NATA: Nuuu… (Ironică și, fără voia ei, sinceră.) Pentru că sunt egoistă, pentru că îmi vreau realizate micile mele vanități și, în general, toată filosofia mea încape în trei cuvinte: „e dreptul meu” sau, și mai simplu, „mi se cuvine”. Aici voiai să ajungi?

MARIA: Încep să înțeleg de ce ai fi vrut ca Radu să plece încă în noaptea asta, cu primul tren, și de ce toată discuția aceea ciudată cu Teiu…

NATA: Ar fi putut să-l oprească.

MARIA: Probabil că asta și urmăreai. Încercând să-l oprească, l-ar fi provocat, i-ar fi rănit orgoliul… și poate, abia atunci ar fi plecat!

NATA: Aș putea să-ți amintesc că la 60 de atmosfere am rupt eu însămi biletele. La asta ce-mi răspunzi? (Pentru că o vede pe Jana apropiindu-se.) Sau poate îmi răspunzi dumneata? De ce le-am rupt?

JANA: Ți-ai dat probabil seama c-ai făcut o greșeală. Acest om e îndrăgostit de foraj. Și sonda aceasta înseamnă, pentru el. ani de muncă, de căutări…

NATA: Uneori pari mai puțin naivă.

JANA: Și-ai mai înțeles că acesta ți-e singurul drum: să-l împingi spre risc, să se opună intervenției…

NATA (imprudent): … și lui Teiu, lui Cristea, tuturor! Pentru că e dreptul lui! Condiția realizării sale! (Regretând.) Presiunea se mai poate stabiliza.

JANA: Nu, nici dumneata nu mai crezi.

NATA: Atunci, cum? Îți închipui că vreau să-l fac răspunzător de o eventuală erupție?

JANA: Nu, pe erupție n-ai contat niciodată. Știai foarte bine că la o anumită presiune noi tot vom interveni. Dar îndemnându-l să nu accepte intervenția, îți rămânea speranța că, la un moment dat, trecând peste hotărârea lui, îl vom rupe de noi, îl vom pierde, îl vom urca în tren.

NATA: N-ai decât să te duci să-i informezi pe Teiu, pe Cristea!

JANA: Ei te cunosc mai de mult și mai bine…

NATA: Și chiar dacă ar fi așa! Chiar dacă ar fi fost un calcul… a fost un calcul exact! Radu nu va interveni!

FLORICEL: Orele 2.15! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracție, 81 de atmosfere! (În partea opusă a scenei, eventual în biroul lui Teiu, un reflector surprinde discuția dintre Teiu și Cristea.)

CRISTEA: Cam amâni, Teiule! Nu-mi place că amâni!

TEIU: și ce-ai vrea? Să trec „peste” Andone?

CRISTEA: La nevoie, și „peste”.

TEIU: O să-și închipuie că am făcut-o pentru liniștea mea. Pentru că o intervenție la 80-85 ar fi mai puțin periculoasă decât în ultima clipă? Și, în sfârșit, pentru că echipa e condusă de un fricos… De Teiu!

CRISTEA: Și dacă ar conduce-o altcineva?

TEIU: „Dacă” nu schimbă nimic! Fără „dacă”!

CRISTEA: La 85, echipa ar fi fost altă dată „acolo”.

TEIU: Va fi și azi. Nici o grijă!

CRISTEA: Și la 2.15, ai auzit, ajunsese la 81…

TEIU: Ajunsese! Da! Știu! Și a continuat să crească! Știu și asta! Dar avem datoria să mai încercăm, să-i mai vorbim.

CRISTEA: Dac-ar fi condus-o altcineva, te-ai fi aprins mai puțin…

TEIU: Asta nu-i un motiv…

CRISTEA: Și i-ai fi vorbit mai ușor… Mai limpede!

TEIU: Ce vrei să spui?

CRISTEA: Ce-ai auzit! Românește: s-o conducă altcineva!

TEIU: Dar n-a fost intervenție la care să nu fi fost „acolo”…

CRISTEA: Ai fi mai nimerit, de data asta, „aici”.

TEIU: Eu răspund de intervenție! Eu hotărăsc!

CRISTEA: Asta ar fi al doilea motiv: dac-ar conduce-o altul, ai răspunde mai mult… Ai trece mai curând „peste”… Ai hotărî mai ușor!

TEIU: Și cine s-o conducă?

JANA (care s-a apropiat între timp): Nu-i o problemă, cine! Cristea are dreptate!

CRISTEA: Tu nu te amesteca, Mincule!

JANA: E dreptul meu să mă amestec! E metoda mea și nimeni n-o cunoaște ca mine!

CRISTEA: Asta-i altă problemă…

JANA: E aceeași, nea Cristea!

CRISTEA: Dar e mai grea. Să răspundă mai marii!

JANA: Dar dacă dumneata ai fi cel mai mare – și ai fi director, ministru – și eu ți-aș telefona că la noi situația e așa și așa… ce-ar hotărî ministrul?

CRISTEA (neacomodându-se dintr-o dată cu noua calitate): Ar întreba mai întâi: care e părerea lui Teiu? Că nu se poate, trebuie să aibă și el o părere!

JANA: Teiu n-o să accepte, tovarășe ministru. Sunt fiica lui. Nu-l întrebați pe Teiu.

CRISTEA: Atunci, să-ntrebăm pe altul. Cine mai e pe-acolo?

JANA: Ar fi tovarășul Cristea, comunist, om în vârstă.

CRISTEA (flatat): Atunci, vorbiți cu Cristea! Să vă judece el.

JANA: Dar e o problemă specială, tovarășe ministru!

CRISTEA: Cum adică… specială?

JANA: Pentru prima oară în petrol, o fată vă cere permisiunea să conducă echipa de intervenție.

CRISTEA: E vorba chiar de tine?

JANA: De mine.

CRISTEA: De când te știu, Mincule, ai făcut greutăți ministerului!

JANA: Dar sunt inginer, tovarășe ministru! Și intervenția se face după un sistem al meu. după o metodă proprie.

CRISTEA (prins între Jana și Teiu): Tu ce zici, Teiule?

TEIU: Nu zic nimic.

JANA (ministrului): E dreptul meu!

CRISTEA (mai departe, lui Teiu): Zice că-i dreptul ei!

JANA: Și ar fi o nedreptate…

CRISTEA: Auzi, zice că e o nedreptate. Ce să-i răspund, Teiule? (Și pentru că Teiu ridică din umeri, traducând.) Zice să-ți răspund c-au mai rămas câteva… (Apoi, din nou lui Teiu, cu toată autoritatea ministrului.) Dar trebuie lichidate și ele, Teiule! Asta nu-i un răspuns! (Și-apoi, decisiv.) Notează! Ordin de zi: azi, 11 iunie, pentru prima oară în istoria petrolului…

TEIU (ultim protest): Tovarășe ministru, gândiți-vă…

CRISTEA: Dacă tovarășul Cristea acceptă să lucreze sub conducerea ei, se aprobă! Semnat, ministru – Cristea. (Și pentru că s-a apropiat și Pandele.) A doua semnătură, adjunctul meu, Pandele!

TEIU: S-a înțeles, tovarășe ministru!

CRISTEA: Și spuneți-i lui Cristea să plece îndată la sondă! Pandele să-l urmeze! (Apoi Janei) Și nici șefa echipei să nu mai piardă vreme!

PANDELE (ca la o presimțire): Tovarășe Cristea! Ne descurcăm singuri! Poate că n-ar fi nevoie…

CRISTEA: E dreptul ei. Pandele! Ea a găsit soluția!

PANDELE: Dar o fată, acolo, e pentru prima oară…

CRISTEA: Fiecare lucru s-a întâmplat cândva prima oară.

PÂNDELE (lui Teiu): Măcar azi să mai fi fost dumneata. O singură dată. O zi.

TEIU: A zis ministrul că-s cam bătrân. Pandele…

PANDELE: Și nu vei mai fi niciodată „acolo”?

TEIU: …și c-ar fi nevoie de cineva și „aici”… De cineva care a mai fost de multe ori „acolo”.

PANDELE: N-o oprești?

TEIU: Dacă-mi dai voie să-i spun că tu mi-ai cerut-o… și c-am oprit-o în numele tău… (Și pentru că Pândele nu acceptă.) Hai, du-te… (Și ca o încurajare.) „Ce s-ar face fetele…” (În timp ce Pândele și Cristea dispar, un reflector ni-i readuce pentru câteva clipe pe Radu, revenind de la sondă, și Nata.)

RADU: Îi văd, îi aud vorbind, și nu pot înțelege de ce numai eu sunt neliniștit.

NATA: Toți sunt… Nu toți arată!

RADU: Și dacă în realitate sunt siguri de ei și nu se tem de nimeni și nimic?

NATA: Ar fi puțin naiv… În cazul unei eventuale erupții, responsabilitatea și riscul rămân în primul rând ale lor!

RADU: La asta nu m-am gândit. Și poate n-ar fi trebuit să mi-o spui… Nu trebuia s-o știu! (În colțul opus, continuă discuția dintre Jana fi Teiu.)

TEIU (Janei, pregătită să plece): Nu pleca! Mai rămâi…

JANA: Când te rugam și eu în urmă cu ani, nici nu voiai să auzi. Și te răsteai la mine (imitându-l, probabil): „Noaptea asta, Mincule, mai am puțină treabă!”

TEIU: Și, vezi să fii atentă!

JANA (cu înțelegere): S-au inversat rolurile…

TEIU: Și când ai să ajungi la baraca de intervenție, să suni de trei ori… Să știu c-ai ajuns.

JANA: Am să sun.

TEIU: Și să-ți amintești că odată, înaintea unei intervenții, mi-ai scris așa, o lozincă: „Eroismul înseamnă dăruirea vieții pe parcursul unei întregi vieți…”

JANA: Și dumneata mi-ai spus, la plecare, că uneori oamenii își pot trăi viața într-o singură clipă.

TEIU: Asta a fost așa… ca să râdem.

JANA: Și din prag te-ai mai întors o dată.

TEIU: Asta a fost atunci, când ai plâns.

JANA: Și m-ai tras de urechi (imitându-l): „De ce ești copil, Jana Mincu? Cine n-ar voi să trăiască 1000 de ani? Și să trăiască cu adevărat… și să trăiască puțin, cât de puțin, chiar și atunci când nu va mai fi? …”

FLORICEL: Orele 2.30! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracție, 85 de atmosfere! (Jana va dispărea odată cu Floricel, nu mai înainte de a-l privi lung pe Radu, care s-a apropiat de Teiu.)

RADU: Presiunea a trecut și de 85.

TEIU (simțindu-i agitația): Da, s-ar părea că a trecut!

RADU: Pentru dumneata, poate și pentru alții, amânarea intervenției ar fi legată de un risc.

TEIU: Și-atunci? Ce-ai hotărât?

RADU: S-ar cuveni poate să renunț la dreptul de a hotărî.

TEIU: Nu. Nici asta n-ai fi în stare. Nu ești omu’ să renunți! Și nu e un simplu drept! Răspunzi pentru sondă!

RADU: Și totuși, nu mă pot hotărî! Taie-mă, spânzură-mă, dă-mă în judecată, intentează-mi proces!

TEIU: Nu un proces… Sau, nu unul obișnuit! Pentru că, de data asta, rechizitoriul va anticipa crima!

RADU: Dar e absurd. Acest Radu Andone, pe care dumneata vrei să-l judeci, a aplicat primul un nou sistem de foraj* a străbătut nesfârșite straturi de mame și argile, a învins brecia…

TEIU: Nu, n-am învins-o cu totul.

RADU: Și a avut doar neșansa ca. în ultimul moment, în mult așteptata zi a primului său mare succes și a festivității, să constate apariția unor presiuni interioare!

TEIU: De aici și începe rechizitoriul: s-a ajuns la 85 de atmosfere, și asta la o coloană la care se știe absolut precis că va ceda înainte de 100.

RADU: Dar presiunea se mai poate stabiliza. Chiar și acum, în această clipă. S-ar putea să fie un fenomen limitat. Să intrăm în extracție normală!

TEIU: E la fel de posibil și contrariul: să crească!

RADU: Și atunci?

TEIU: Ești dator să alegi între cele două variante.

RADU: Știu: omorârea deliberată a sondei…

TEIU: Dar, omorârea înseamnă în același timp și evitarea erupției, evitarea neprevăzutului.

RADU: Pentru mine echivalează ou o înfrângere: sistemul de foraj al lui Radu Andone s-ar dovedi prin aceasta falimentar! Ideile mele – se va spune – n-au dus la nimic! Înfrângere! Eșec!

TEIU: Un eșec temporar. După sistemul Janei. în două săptămâni intrăm în normal. Totul va fi în ordine.

RADU: Eu însă vreau să-mi joc cartea până în ultima clipă!

MARIA: Dar gândește-te, Radule!

RADU (Măriei): M-am gândit. Și mă gândesc de mult. De pe vremea când mă invitai la serbările de sfârșit de an – tu știi că n-am lipsit niciodată – și așteptam ca profesoara de muzică Maria Andone să treacă la pian, și mă gândeam, ascultându-te, cât de mult te-a mistuit și pe tine cândva, o pasiune, dacă ani la rând, în numele ei, ai continuat să-ți rupi din orele de somn ore de repetiții și să transformi – în vis cel puțin – micile voastre festivități în marile tale recitaluri. Și eram singurul om, care la sfârșit nu te aplaudam niciodată.

MARIA (disperată): Nu m-ai aplaudat?

RADU: Și te compătimeam că ți-a lipsit curajul de a fi perseverat, curajul marii verificări, curajul Ozanei!

MARIA: Radule…

RADU: De asta am tot amânat! De asta nici acum nu pot hotărî! Nu pot! Și vreau verificarea! Cu orice risc! Până în ultima clipă! Singura care-mi poate spune cine sunt, cât pot și ce merit…

TEIU: Dar am trecut de 85. Ne apropiem de 90. Și asta, la o sondă la care, îți repet, nu avem certitudinea că va rezista până la 100 și unde nu-i vorba de succesul sau insuccesul unui recital. Alege!

RADU: De ce mi-ai spus să aleg?

TEIU: Nici într-un caz pentru a te speria. Erupția, oricum, va fi prevenită. La primul simptom eruptiv, noi tot vom interveni. Dar amânând până în ultima clipă, dumneata ai acceptat totuși un anumit risc: al întâmplării, al accidentului, al neprevăzutului. Și aceasta, în numele unei așa-zise afirmări a personalității umane, în numele orgoliului care ti se vrea satisfăcut. Al unei coroane de lauri! Alege! E ultima clipă când mai poți să alegi!

MARIA: Poate am greșit și noi, Radule? Poate am trecut prin viață prea ușor? Poate ar trebui să ne oprim o clipă și să privim în urmă? (Se aude sunând de trei ori telefonul și, pentru câteva clipe, apare imaginea Janei, de undeva, de foarte departe.)

TEIU (ca pentru sine): A ajuns la baracă… Ai grijă, Jana! Mi-ai promis.

JANA: „Cine n-ar voi să trăiască 1000 de ani? Și să trăiască cu adevărat… și să trăiască puțin, cât de puțin, chiar și atunci când nu va mai fi? …” (Imaginea Janei dispare.)

RADU (lui Teiu): De ce mi-ai spus să aleg?

TEIU: M-ai întrebat cândva, ce înseamnă „cu” și „fără” Radu Andone.

FLORICEL: Orele 3.00. Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracție, 93 de atmosfere.

CORTINA.