Călătoriile lui Gulliver

CAPITOLUL VII

Marea dragoste de patrie a autorului. Observațiile stăpânului său cu privire la constituția și cârmuirea Angliei, așa cum au fost zugrăvite de autor, prin stabilirea unor cazuri paralele și comparații. Reflecțiile stăpânului său asupra firii omenești.

Poate că cititorul se va întreba cum de am izbutit să-mi calc pe inimă și să-mi dau drumul la gură, zugrăvindu-i pe cei de un neam cu mine unor muritori și așa înclinați să-și formeze cea mai proastă părere despre oameni, datorită asemănării atât de perfecte dintre mine și yahoo-ii lor. Trebuie să mărturisesc însă că nenumăratele virtuți ale acelor minunate patrupede, puse față în față cu stricăciunea firii omenești, îmi deschiseseră într-atât ochii și-mi luminaseră într-atâta mintea, încât am început să văd faptele și patimile omului într-o lumină cu totul nouă și să consider că onoarea semenilor mei nu merită să fie cruțată, ceea ce, de altfel, mi-ar fi fost cu neputință să fac în fața unei ființe înzestrate cu atâta agerime a minții cum era stăpânul meu care, zi de zi, îmi arăta mii de greșeli pe care le făceam, greșeli de care mai înainte nu-mi dădeam câtuși de puțin seama și care la noi nici nu ar fi fost socotite cusururi ale firii omenești. Pe de altă parte, datorită pildei sale, învățasem să disprețuiesc orice prefăcătorie sau minciună, iar adevărul îmi părea atât de atrăgător, încât luasem hotărârea să-i jertfesc totul.

Vreau să fiu sincer cu cititorul meu și să-i mărturisesc cinstit că a mai existat și un alt motiv, mult mai puternic, datorită căruia am fost îmboldit să prezint fără cruțare stările de lucruri de la noi. Nu trecuse nici un an de când mă găseam în țara aceea și prinsesem atâta dragoste și stimă pentru locuitorii ei, încât luasem hotărârea să nu mă mai întorc niciodată printre semenii mei, oamenii, ci să-mi petrec restul zilelor în mijlocul acestor minunați houyhnhnm-i, contemplând și practicând toate virtuțile, într-o țară unde nimeni și nimic nu mă îndemna la viciu.

Dar soarta, veșnicul meu vrăjmaș, hotărî să nu am parte de o asemenea fericire. Mă mângâi totuși la gândul că în cele ce am spus despre compatrioții mei. am căutat să micșorez scăderile lor în măsura în care puteam să o fac în fața unui ascultător atât de sever, dând mereu lucrurilor întorsătura cea mai favorabilă cu putință. Căci s-a născut oare omul care să nu fie părtinitor, atunci când e vorba de locul lui de baștină?

Am redat miezul mai multor convorbiri, pe care le-am avut cu stăpânul meu în cea mai mare parte a timpului, cât am avut cinstea de a fi în slujba sa, dar, firește, pentru a nu lungi vorba, am înlăturat mult mai mult decât am așternut pe hârtie.

După ce răspunsesem la toate întrebările lui și mi se părea că i-am astâmpărat pe deplin curiozitatea, într-o bună zi, dis-de-dimineaț, el trimise după mine și-mi porunci să mă așez la oarecare depărtare (cinste pe care nu mi-o mai făcuse până atunci), îmi spuse că s-a gândit foarte serios la toate câte îi povestisem despre mine și țara mea și că ne considera un fel de animale cărora le fusese dat - prin ce întâmplare n-ar fi putut spune —- să aibă o fărâmă de minte, pe care noi o foloseam pentru a spori și mai mult cusururile din născare și pentru a dobândi altele noi, pe care natura nu ni le dăruise; că am căutat să ne descotorism și de puținele însușiri frumoase pe care ea ni le hărăzise; că am izbutit să ne înmulțim nevoile firești și, după câte se pare, ne petrecem toată viața în străduinți deșarte, spre a le înlocui cu propriile noastre născociri. Cât despre mine, era limpede că nu aveam nici puterea, nici agerimea unui Yahoo obișnuit, că umblam în mod nefiresc numai pe picioarele dinapoi, că născocisem un mijloc de a nu mă putea folosi de ghearele mele, nici măcar pentru a mă apăra; de asemenea, prin alt mijloc izbutisem să-mi îndepărtez părul de pe bărbie, al cărui rost era să mă apere de soare și de vreme rea. În sfârșit, că nu eram în stare nici să alerg iute, nici să mă cațăr în copaci ca frații mei (cum le spunea el), yahoo-ii din țara aceea.

Că instituțiile noastre guvernamentale, precum și legile erau urmarea firească a lipsei noastre de judecată și, prin urmare, și de virtute, căci judecata singură ajunge pentru a călăuzi o ființă rațională.

De altfel, acesta era un titlu la care nu aveam dreptul, în urma descrierii pe care i-o făcusem referitor la poporul meu, cu toate că el își dădea foarte bine seama că, pentru a-i pune într-o lumină mai favorabilă pe semenii mei, ascunsesem multe amănunte spunând adesea lucruri care nu erau.

Această părere a lui era întărită de faptul că trupul mea semăna aproape întru totul cu al celorlalți yahoo-i, deosebindu-mă doar în ceea ce privește puterea, iuțeala și hărnicia, scurtimea ghearelor sau alte câteva lucruri ce nu puteau fi puse în seama naturii. Tot astfel, din cele ce-i spusesem despre viața, obiceiurile și faptele noastre, își dădea seama că și între alcătuirea minților noastre asemănarea este la fel de mare. Mi-a mai spus că yahoo-ii se urăsc între ei mai mult decât se urăsc orice alte animale, iar motivul pe care-l invocau de obicei era înfățișarea hidoasă a semenilor lor - hidoșenie pe care fiecare din ei o descoperea la celălalt, dar niciodată la el însuși. Toate acestea l-au făcut să reflecteze asupra unui lucru și anume că nu suntem chiar cu totul lipsiți de minte, atunci când ne acoperim trupurile, deoarece în felul acesta ascundem multe hidoșenii, altminteri greu de îndurat. Continuă să-mi arate că de-abia acum își dădea seama că certurile dintre dobitoacele din țara lui aveau aceleași pricini ca și certurile noastre, după cum i le zugrăvisem eu. Căci, zicea el, dacă arunci în mijlocul a cinci yahoo-i hrană care ar îndestula cincizeci, lighioanele acestea în loc să se apuce să mănânce în liniște, se vor lua la bătaie, fiecare dorind să aibă toată mâncarea numai pentru sine. De aceea, un servitor stătea veșnic lângă yahoo-i, când aceștia pășteau pe câmp, în timp ce dobitoacele care rămâneau acasă erau priponite la oarecare distanță unele de altele. Dacă o vacă murea de bătrânețe sau din cine știe ce altă pricină, înainte ca un houyhnhnm s-o pună la o parte pentru yahoo-ii săi, cei din vecini veneau în cete ca s-o fure și se isca atunci o încăierare ca acelea pe care i le descrisesem eu, yahoo-ii dintr-o tabără pricinuindu-le răni cumplite celorlalți, deși rareori se întâmpla ca ei să se omoare între dânșii, deoarece le lipseau uneltele potrivite aducătoare de moarte, pe care le născociseră semenii mei. Alteori, între yahoo-ii din împrejurimi se încingeau bătălii asemănătoare fără nici o pricină vădită, cei dintr-un ținut așteptând prilejul de a-i ataca pe ceilalți, înainte ca aceștia să fie pregătiți.

Dacă însă văd că nu le merge, yahoo-ii se întorc acasă și, în lipsa unui vrăjmaș, se încaieră între ei, făcând ceea ce eu numisem un război civil. Mi-a mai spus că unele câmpii din ținutul acela sunt presărate cu pietre ce strălucesc în diferite culori, care plac grozav de mult yahoo-ilor. Atunci când aceste pietre stau împlântate în pământ (cum se întâmplă adesea), ei sunt în stare; să scurme cu ghearele zile întregi ca să le scoată, apoi le duc cu ei și le ascund grămezi-grămezi în culcușurile lor, privind cu teamă în juru-le, ca nu cumva semenii lor să le descopere comoara. Stăpânul meu nu înțelegea de fel motivul acestei pofte nefirești, după cum nu vedea nici folosul pe care astfel de pietre l-ar putea aduce unui Yahoo; acum însă bănuia că purcede din aceeași zgârcenie pe care eu o pusesem pe seama firii omenești. Odată, din dorința de a vedea ce se întâmplă, mutase pe ascuns o grămadă de pietre din acestea din locul unde le îngropase unul din yahoo-ii lui și scârbosul animal, negăsindu-și comoara, prinse a se văicări ca în gură de șarpe, adunând toată turma la locul cu pricina; apoi se puse pe niște urlete cumplite și se repezi să-i muște și să-i sfâșie cu ghearele pe ceilalți; în cele din urmă, începu să se stingă cu zile, căci nu mai mânca, nu dormea și nici de muncă nu mai era bun; până într-o zi, când stăpânul porunci unui servitor să-i ducă în taină pietrele în aceeași groapă și să le ascundă acolo ca mai înainte. Descoperindu-le, yahoo-ul își recapătă de îndată vioiciunea și buna dispoziție, dar avu grijă să-și mute comoara într-o ascunzătoare mai ferită, fiind de atunci încoace un animal foarte supus.

Stăpânul meu mă încredință de asemenea (lucru pe care de altfel îl observasem și eu), că pe câmpiile unde aceste pietre lucitoare se găsesc mai din belșug, acolo se dau cele mai multe și mai aprige bătălii, pricinuite de veșnicile năvăliri ale yahoo-ilor din vecini.

Mi-a mai arătat că se întâmplă adesea ca doi yahoo-i descoperind o astfel de piatră pe

câmp și sfădindu-se care din ei să ia piatra, să vină un al treilea și să le-o sufle de sub nas, fapt pe care stăpânul meu îl socotea întrucâtva asemănător cu procesele noastre. Eu mi-am zis că este spre binele nostru, al oamenilor, să nu încerc să-i schimb părerea, deoarece senținta de care mi-a pomenit mai târziu era mult mai dreaptă decât multe din hotărârile noastre judecătorești: cei doi împricinați nu pierdeau nimic în afară de piatra pentru care se certau, pe câtă vreme curțile noastre judecătorești nu ar fi încheiat procesul până când amândoi împricinații nu si-ar fi pierdut averile.

Stăpânul meu continuă spunându-mi că nimic nu-i făcea mai scârboși pe yahoo-i decât pofta lor nesățioasă. Ei înfulecau fără alegere tot ce întâlneau în cale, ierburi, rădăcini, fructe, mortăciuni sau toate la un loc; și le plăcea mai cu seamă ceea ce puteau dobândi furând și încă de la mari depărtări, decât hrana mult mai bună care îi aștepta acasă. Dacă prada era bogată, mâncau până aproape să plesnească. Natura însă i-a învățat să mănânce după aceasta o anumită rădăcină care le golește stomacul foarte repede.

Mai era încă un soi de rădăcină, tare zemoasă, dar destul de rară și greu de găsit, pe care yahoo-ii o căutau cu multă lăcomie și o sugeau plini de nesaț; aceasta avea asupra lor aceleași urmări pe care le are vinul asupra noastră. Uneori îi făcea să se îmbrățișeze, alteori să se sfâșie între ei; urlau și rânjeau, sporovăiau fără șir, se învârteau și se dădeau de-a berbeleacul, apoi adormeau în glod.

Băgasem și eu de seamă că yahoo-ii erau singurele făpturi din țara aceasta care se îmbolnăveau; totuși lucrul se întâmpla mult mai rar decât li se întâmplă cailor la noi, ei îmbolnăvindu-se nu din pricina traiului rău, ci datorită murdăriei și lăcomiei de care dădeau dovadă dobitoacele astea scârboase. Pe de altă parte, în limba lor nu există decât un cuvânt general pentru aceste boli, împrumutat după numele animalului, și anume hnea-yahoo sau răul yahoo-ului. Doctoria care se prescrie este un amestec de balegă și urină proprie, vârâte cu de-a sila pe gâtul yahoo-ului. Am avut adeseori prilejul să văd efectul minunat al acestei doctorii, pe care o recomand călduros compatrioților mei, spre binele obștesc, deoarece este un leac admirabil împotriva tuturor bolilor pricinuite de îmbuibare.

În ceea ce privește învățământul, arta de a guverna, artele, meșteșugurile și altele de felul acesta, stăpânul meu mărturisi că nu vedea decât foarte puține asemănări, sau chiar de loc, între yahoo-ii din țara lui și cei de la noi. De altfel, pe el îl interesau numai asemănările dintre noi.

Ce-i drept, câțiva houyhnhnm-i băgaseră de seamă că în fruntea celor mai multe cirezi de yahoo-i se afla un fel de conducător (întocmai după cum în parcurile noastre se află câte un cerb), care era întotdeauna mai hidos și mai rău decât toți ceilalți. Că acest conducător avea de obicei un favorit ce-i semăna leit, poleit, a cărei îndeletnicire era să lingă picioarele și șezutul stăpânului sau să-i ducă femele în culcuș, slujbă pentru care era din când în când răsplătit cu o bucată de carne de măgar. Favoritul acesta este urât de întreaga cireada și, de aceea, pentru a fi în siguranță, nu se desparte niciodată de stăpânul său. El rămâne de obicei în slujbă până când se găsește unul mai rău decât el; în clipa când este înlăturat, urmașul său vine în fruntea tuturor yahoo-ilor din ținut, tineri și bătrâni, bărbați și femele, și întreaga ceată îl murdărește din cap până în picioare cu excrementele lor. În ce măsură lucrul acesta se întâmplă și la curțile noastre cu favoriții regelui și cu miniștrii, stăpânul meu socotea că eu sunt cel mai în măsură să hotărăsc.

N-am îndrăznit să răspund la această aluzie răutăcioasă, potrivit căreia înțelegerea omenească era mai prejos de deșteptăciunea unui dulău obișnuit, înzestrat cu destulă agerime ca să distingă și să urmeze lătratul celui mai încercat câine din haită, fără să greșească vreodată.

Stăpânul meu mi-a mai spus că yahoo-ii aveau unele însușiri ciudate, pe care eu nu le amintisem sau la care făcusem doar vagi aluzii, atunci când îi povestisem despre neamul omenesc. El îmi arătă că aceste animale, ca și alte dobitoace, de altfel, au femelele în comun, dar totuși se deosebesc de celelalte prin faptul că femela Yahoo primește bărbatul și atunci când e însărcinată, iar bărbații se ceartă și se luptă cu femelele la fel de aprig ca și între ei. Aceste obiceiuri erau atât de sălbatice, încât nici o făptură înzestrată cu bun simț nu și le însușise.

Un alt lucru care îl umplea de uimire era ciudata înclinare a yahoo-ilor spre tot ce e scârbos și murdar, în timp ce toate celelalte animale par să dea dovadă de o dragoste firească pentru curățenie. În ceea ce privește primele două învinuiri, am fost bucuros să le las fără răspuns, deoarece n-aș fi găsit un singur cuvânt întru apărarea semenilor mei, cuvânt pe care altminteri l-aș fi rostit bucuros. Dar mi-ar fi fost destul de ușor să apăr neamul omenesc de cea de a doua învinuire, dacă în țara aceea s-ar fi găsit porci (aceștia, din nefericire lipseau), căci porcii, cu toate că sunt niște patrupede mai plăcute decât yahoo-ii, nu ar putea fi socotiți, după umila mea părere, mai curați; și până și Înălțimea Sa ar fi fost nevoit să recunoască acest lucru, dacă ar fi văzut felul scârbos în care mănâncă sau cum se tăvălesc și dorm în noroi.

Stăpânul meu aminti de asemenea o altă însușire, pe care servitorii săi o descoperiseră la mai mulți yahoo-i și pe care el nu și-o putea explica de loc. Spunea că din când în când câte unui Yahoo i se nazâre să se retragă într-un colț, să se trântească jos, să înceapă să urle și să geamă și să-i alunge pe toți cei ce se apropiau de el, și cu toate că e tânăr și gras, să nu vrea nici să mănânce, nici să bea; iar servitorii nu pot să-și închipuie ce l-a apucat. Singurul leac pe care l-au găsit este să-l pună la munci grele, după care își vine negreșit în fire. Auzind acestea, am tăcut chitic, din dragoste pentru cei de un neam cu mine. Totuși, nu mi-a fost greu să întrezăresc aici adevăratul izvor al ipohondriei de care au parte numai cei leneși, cei bogați și cei care trăiesc în lux; iar dacă toți aceștia ar fi siliți să urmeze regimul amintit, pun mâna în, foc că s-ar lecui. Înălțimea Sa mai băgase de seamă că adeseori câte o femelă de-a yahoo-ilor stătea în spatele unei movilite sau al unui tufiș și se uita după tinerii Yahoo care treceau pe-acolo; și când o vedeai ițindu-se, când ascunzându-se și făcând fel de fel de mișcări și strâmbături caraghioase. De asemenea mai băgase de seamă că în timpul acesta, ea împrăștia un miros dezgustător, iar atunci când vreunul din bărbați înainta spre ea, se retrăgea încet, uitându-se mereu înapoi și, prefăcându-se că îi e teamă, alerga până într-un loc potrivit, unde știa că bărbatul o va urma.

Alteori, când printre ele se pripășea o femelă străină, trei sau patru din neamul ei se strângeau în jurul necunoscutei, se holbau la ea, flecăreau între ele, rânjeau și o miroseau pe toate părțile; apoi se depărtau făcând gesturi, ce păreau să exprime un dispreț desăvârșit.

Poate că stăpânul mergea cam departe cu aceste observații, bazate pe experiența sa proprie și pe a altora; totuși, m-am gândit, nu fără oarecare uimire și cuprins de adâncă întristare, că nerușinarea, cochetăria și bârfeala nu sunt decât instincte înrădăcinate în firea femeii.

Mă așteptam în fiece clipă ca stăpânul meu să-i învinuiască pe yahoo-i de poftele acelea nefirești ale ambelor sexe, atât de răspândite la noi.

Se pare însă că natura nu este o dăscăliță chiar atât de pricepută, căci în lumea noastră, aceste plăceri rafinate sunt întru totul rodul artei și al rațiunii.

CAPITOLUL VIII

Autorul descrie câteva ciudățenii ale yahoo-ilor. Marile virtuți ale hoyhnhnm-ilor. Educația și creșterea pe care o primesc tinerii. Adunarea lor generală.

Cum eu cunoșteam mult mai bine firea omenească decât puteam să bănui că ar cunoaște-o stăpânul meu, nu-mi era greu de loc să văd asemănarea dintre mine sau compatrioții mei, pe de o parte, și yahoo-ii pe care mi-i zugrăvise el, pe de altă parte; și atunci mi-am zis că voi putea face și alte descoperiri pe baza propriilor mele observații. De aceea, l-am rugat în câteva rânduri să-mi dea voie să mă plimb printre cirezile de yahoo-i din vecinătate. Plin de bunăvoință, stăpânul încuviință cererea mea, încredințat fiind că datorită urii pe care o nutream față de aceste dobitoace, nu mă voi lăsa corupt de ele; așa că Înălțimea Sa porunci unuia dintre slujitori, un căluț murg, voinic, foarte de treabă și cinstit, să mă însoțească, pentru că fără pază nu m-aș fi încumetat să mă aventurez. I-am povestit doar cititorului cât de urât s-au purtat cu mine aceste nesuferite lighioane, în prima zi a sosirii mele. Mai târziu, în vreo trei, patru rânduri, puțin a lipsit să nu cad în ghearele lor, când mi se întâmplase să mă plimb la o oarecare depărtare de casă, fără să am pumnalul la mine. Am toate motivele să cred că dihăniile își închipuiau că sunt uri semen de-al lor; de altfel, eu însumi le dădeam o mână de ajutor prin faptul că ori de câte ori apărătorul meu era alături de mine îmi suflecam mânecile și-mi arătam brațele și pieptul dezgolit. Yahoo-ii se apropiau cât le îngăduia curajul și-mi imitau mișcările, așa cum fac maimuțele, însoțindu-le însă întotdeauna de gesturi pline de ură; așa li se întâmplă maimuțelor domesticite, cu scufiță și ciorapi, veșnic persecutate de cele sălbatice, atunci când se pripășesc printre ele.

Încă de mici, yahoo-ii sunt uimitor de sprinteni; totuși, am prins odată un Yahoo în vârstă de trei ani și m-am străduit să-l fac să stea liniștit, purtându-mă cât se poate de prietenos cu el. Dar împielițatul începu să urle și să mă zgârie, ba să mă și muște cu atâta violență, încât am fost nevoit să-i dau drumul. De altfel, era și timpul, pentru că o ceată întreagă de yahoo-i bătrâni se strânsese în jurul nostru atrași de zgomot, dar văzând că mititelului nu i s-a întâmplat nimic (acesta o și luase la sănătoasa) și că murgul se afla alături de mine, nu au îndrăznit să se apropie prea mult de noi. Am băgat de seamă că animalul acela tânăr mirosea foarte urât - era un miros de nevăstuică sau de vulpe, însă mult mai neplăcut. Am uitat să adaug un amănunt (de altfel, cred că cititorul m-ar fi iertat dacă nu l-aș fi amintit de loc), și anume că în timp ce țineam în brațe dihania scârboasă, ea mi-a mânjit hainele de sus până jos cu excrementele sale - o substanță galbenă lichidă. Din fericire, nu departe curgea un pârâiaș, unde m-am spălat cât am putut mai bine. Totuși nu am îndrăznit să mă apropii de stăpânul meu înainte de a mă aerisi îndeajuns.

Din câte am izbutit eu să-mi dau seama, yahoo-ii par să fie animalele cele mai greu de instruit. Nu sunt în stare să facă mai mult decât să care sau să ridice poveri. Cred, totuși, că acest beteșug izvorăște îndeosebi din firea lor perversă și nărăvașă. Ei sunt vicleni, răutăcioși, trădători și răzbunători. Sunt puternici și voinici, dar și lași în același timp și, prin urmare, neobrăzați, josnici și cruzi. S-a observat că atât bărbații cât și femelele cu părul roșu sunt mai libidinoși decât ceilalți, pe care îi întrec totuși în forță și putere de muncă.

Houyhnhnm-ii îi țin pe yahoo-ii de care se folosesc pentru diferite treburi în niște colibe așezate nu prea departe de casă; pe ceilalți însă, îi trimit la timp, unde dezgroapă rădăcini, mănâncă tot felul de buruieni și caută hoituri. Uneori, prind nevăstuici și luhimuh-i (un fel de șobolan de câmp), pe care le înfulecă lacomi. Natura i-a învățat să-și sape gropi adânci cu ghearele pe povîrnișurile măgurelor, unde își fac culcușul; numai vizuinile femelelor sunt mai mari, îndeajuns de încăpătoare pentru doi sau trei pui.

Din fragedă copilărie ei învață să înoate ca broaștele și pot sta multă vreme sub apă, unde prind adesea pești pe care femelele îi duc puilor.

Cu acest prilej, nădăjduiesc că cititorul mă va ierta dacă și voi povesti o întâmplare ciudată.

Într-o zi mă plimbam cu paznicul meu, căluțul cel murg, și cum vremea era foarte călduroasă, l-am rugat să-mi dea voie să mă scald în râul ce curgea în apropiere. Murgul încuviință, iar eu m-am dezbrăcat și am intrat ușor în apă. Întâmplător, o tânără femelă Yahoo care stătea ascunsă după un dâmb văzu toate acestea și cuprinsă de dorință (după cum a bănuit murgul și cu mine) dădu fuga și se aruncă în apă la cinci yarzi depărtare de locul unde mă scăldam eu. În viața mea n-am tras o spaimă mai cumplită. Murgul păștea mai încolo, fără să aibă habar de nimic. Femela mă îmbrățișa într-un chip cu totul dezgustător, eu am început să urlu din răsputeri și murgul veni galopând înspre mine, ceea ce o făcu să-mi dea drumul cu multă părere de rău, sărind pe malul dimpotrivă, unde s-a oprit țintuindu-mă cu privirea și urlând tot timpul cât mi-am pus hainele.

Întâmplarea aceasta i s-a părut foarte hazlie stăpânului meu și familiei sale, dar mie nu mi-a pricinuit decât un simțământ de rușine, căci nu mai puteam tăgădui că sunt un Yahoo din cap până-n picioare, de vreme ce femelele yahoo-ilor se simțeau atrase în chip firesc de mine, ca de unul din neamul lor. Și dihania nici măcar n-avea părul roșu (ceea ce ar fi scuzat întrucâtva o poftă atât de nesățioasă), ci negru ca tăciunele, iar înfățișarea-i nu era chiar atât de hidoasă ca a suratelor ei; de altfel nu cred să fi avut mai mult de unsprezece ani.

Întrucât mi-am petrecut trei ani în această țară, bănuiesc că cititorul așteaptă să-i zugrăvesc, așa cum fac îndeobște călătorii, obiceiurile și felul de a fi al locuitorilor, lucru pe care, de fapt, am căutat să-l studiez cu precădere.

Deoarece acești nobili houyhnhnm-i au o înclinare firească spre virtute și nu-și pot face o idee măcar de ceea ce înseamnă răul la o creatură rațională, principiul lor în viață este de a cultiva rațiunea și de a se lăsa întru totul călăuziți de ea. La ei, rațiunea nu este un lucru îndoielnic, ca la noi, unde oamenii cutează să discute pentru și împotriva ei, cu șanse egale de plauzibilitate, la ei rațiunea se impune în mod categoric, așa cum de altfel trebuie să se întâmple întotdeauna când ea nu e tulburată, nici întunecată sau înjosită de patimă și interese. Îmi aduc aminte că numai cu mare greutate am izbutit să-l fac pe stăpânul meu să priceapă sensul cuvântului părere sau faptul că un punct de vedere poate fi discutat, căci rațiunea ne învață să afirmăm sau să tăgăduim numai atunci când suntem siguri, iar dincolo de cele ce cunoaștem nu putem face nici una nici alta.

De aceea, controversele, polemicule, certurile și siguranța unor afirmații false, sau îndoielnice sunt rele pe care houyhnhnm-ii nu le cunosc. De asemenea, când am încercat să-i explic cele câteva din sistemele noastre de filozofie naturală, el a început să râdă la gândul că o creatură care se pretinde rațională se mândrește cu cunoștințele căpătate pe baza ipotezelor altor oameni, mai cu seamă când e vorba de lucruri, unde aceste cunoștințe, chiar în cazul când sunt sigure, nu pot fi de nici un folos. Aici el fu întru totul de părerea lui Socrate, așa cum ne-a transmis-o Platon; și amintesc aceasta, întrucât socotesc că este cea mai mare cinste ce i se poate face acestui prinț al filozofilor. De atunci m-am gândit adesea cum ar răvăși o astfel de doctrină bibliotecile din Europa și câte cărări ce duc spre glorie nu s-ar închide învățaților lumii.

Prietenia și bunăvoința sunt cele două virtuți de seamă ale houyhnhnm-ilor, și amândouă privesc nu numai anumite ființe, ci întreaga seminție. Un străin din cele mai îndepărtate ținuturi este tratat la fel ca și cel mai apropiat vecin și oriunde s-ar duce se simte ca acasă. Houyhnhnm-ii sunt foarte cuviincioși și curtenitori, dar ceremonialul este ceva cu totul necunoscut în țara lor. Față de mânjii lor, ei nu simt nici un fel de dragoste, iar grija cu care le urmăresc educația izvorăște pe de-a-ntregul din rațiune. Am băgat de seamă că stăpânul se purta la fel de drăgăstos cu odraslele vecinului ca și cu propriii săi copii. Ei spun că natura îi învață să-și iubească toți semenii deopotrivă și că rațiunea face deosebire numai atunci când este vorba de o ființă foarte înzestrată.

După ce femela houyhnhnm-ului a zămislit câte un pui din fiecare sex, ea nu se mai însoțește cu bărbatul, afară doar dacă pierde pe unul din copii în urma vreunei nenorociri, ceea ce se întâmplă foarte rar. În acest caz, ei se împreună din nou. Dacă o asemenea năpastă se abate asupra unui houyhnhnm a cărui soție nu mai poate zămisli, o altă pereche îi dă pe unul din mânjii ei, iar femela și bărbatul se însoțesc din nou până când mama rămâne grea. Această măsură de prevedere se impune cu necesitate, pentru că altfel țara ar fi primejduită să aibă un excedent de populație.

Dar neamul houyhnhnm-ilor inferiori, care sunt crescuți spre a deveni servi, nu cunoaște astfel de stricte limitări; lor li se îngăduie să zămislească trei copii de fiecare sex, pentru a sluji în familiile de neam.

Atunci când se căsătoresc, houyhnhnm-ii vădesc o deosebită grijă în alegerea soției, luând seama la culoarea acesteia, pentru ca nu cumva vlăstarele ce vor fi zămislite să supere ochiul printr-un amestec neplăcut de nuanțe. La bărbați, prețuită îndeosebi este puterea, iar la femele frumusețea; dar nu pentru ca să deștepte dragostea, ci să împiedice degenerarea neamului. De pildă, atunci când se întâmplă ca o femelă să fie foarte robustă, i se alege un bărbat, ce se distinge prin frumusețe. Curtea, dragostea, cadourile, zestrea, averea cuvenită soției după moartea bărbatului - toate acestea sunt foarte departe de ei; de altfel și din limbă lipsesc cuvintele care să le exprime. Tânăra pereche se întâlnește și se unește numai pentru că așa au hotărât părinții și prietenii. Acest lucru se întâmplă în fiecare zi și ei socotesc că așa trebuie să procedeze o ființă rațională. Cât despre necinstirea căsătoriei sau orice altă ticăloșie de felul acesta, așa ceva nu s-a pomenit la ei. Toată viața, bărbatul și femela lui nutresc unul pentru celălalt aceleași simțăminte de prietenie și bunăvoință reciprocă pe care le poartă tuturor semenilor, fără să cunoască gelozia, dulcegăriile, certurile sau nemulțumirile.

În ceea ce privește educarea tinerilor de ambele sexe, metoda lor e neîntrecută și este vrednică de a ne sluji drept pildă. Până la vârsta de optsprezece ani, tinerilor nu li se dă voie să guste nici un grăunte de ovăz, decât în anumite zile, și nici lapte, decât foarte rar. Vara, ei pasc două ore dimineața și două seara, ca și părinții lor. Servitorilor însă nu le este îngăduit să pască decât jumătate din acest timp, iar o cantitate destul de mare de iarbă este adusă acasă, unde o mănâncă în orele cele mai potrivite, când nu muncesc.

Cumpătarea, hărnicia, exercițiile fizice și curățenia sunt lecțiile pe care le învață deopotrivă tinerii de ambele sexe. Stăpânul meu socotea că este o monstruozitate ca femelele noastre să capete o educație diferită de cea a bărbaților, cu excepția câtorva probleme de gospodărie. În felul acesta, spunea el, și pe bună dreptate, o jumătate din băștinașii noștri nu sunt buni de nimic altceva decât să aducă pe lume copii, iar a încredința grija copiilor noștri unor astfel de animale nefolositoare este o dovadă și mai grăitoare de sălbăticie.

Houyhnhnm-ii cultivă în tineretul lor forța, agilitatea și rezistența, deprinzându-i să urce și să coboare în fugă dealuri pieptiș și să străbată drumuri bolovănoase; iar când sunt lac de sudoare, li se poruncește să se arunce în apele vreunui eleșteu sau râu. De patru ori pe an, tinerii dintr-un ținut se întâlnesc pentru a se întrece în alergări și sărituri și alte exerciții care cer putere și sprinteneală; învingătorul este răsplătit cu un cântec compus în cinstea lui sau a ei. În timpul serbărilor, pe câmpul unde se desfășoară întrecerile, servitorii aduc o ceată de yahoo-i încărcați cu fân, ovăz și lapte pentru ca houyhnhnm-ii să se ospăteze, după care dobitoacele acestea sunt imediat mânate înapoi, ca nu cumva să tulbure adunarea cu zgomotul lor.

Din patru în patru ani, cu prilejul echinoxului de vară, pe o câmpie așezată la vreo douăzeci de mile depărtare de casa noastră se întrunește consiliul reprezentativ al întregului popor, consiliu care ține vreo cinci-șase zile. În acest consiliu se cercetează starea de lucruri din fiecare ținut, se pun întrebări cu privire la recolta de fân, și de ovăz, dacă a fost bună sau proastă, dacă locuitorii au vaci și yahoo-i cât le trebuie sau dacă dimpotrivă duc lipsă. Și oriunde se constată vreo lipsă (lucru rar de altfel), ea este imediat înlăturată, toți băștinașii consimțind să dea o mână de ajutor. Tot aici se hotărăște soarta copiilor. Așa, de pildă, dacă un houyhnhnm are doi copii de gen masculin, el face schimb cu un altul care are două fete; iar atunci când un copil moare în urma unui accident nenorocit, iar mama nu mai poate zămisli din pricina vârstei, se hotărăște care anume familie din ținut va zămisli un alt vlăstar, pentru ca pierderea să fie înlocuită.