Călătoriile lui Gulliver

CAPITOLUL XII

Dragostea de adevăr a autorului. Scopul publicării acestei cărți. Critică pe călătorii care se abat de la adevăr. Nu are mici un fel de intenții dușmănoase scriind toate acestea. Răspunde unei obiecții. Cum se întemeiază coloniile. Laude aduse țării sale. Autorul arată drepturile pe care Ie are coroana asupra țărilor descrise de el. Greutatea de a le cuceri. Autorul își ia rămas bun de la cititor, arată cum are de gând să-și petreacă restul zilelor, dă câteva povețe și încheie.

Și așa, dragul meu cititor, ți-am înșirat întocmai povestirea călătoriilor pe care le-am făcut în răstimp de șaisprezece ani și mai mult de șapte luni, străduindu-mă nu atât să folosesc cuvinte meșteșugite, cât să spun adevărul.

Ca atâția alții, și eu aș fi putut să ie uluiesc cu povești ciudate și greu de crezut, dar am socotit că e mai bine să le spun lucrurilor pe nume în chipul și în stilul cel mai simplu cu putință, căci țelul meu a fost să te învăț și nu să te distrez.

Nimic mai lesne pentru noi, cei care călătorim prin țări îndepărtate, arareori străbătute de englezi sau alți europeni, decât să descriem fel de fel de animale minunate ce trăiesc în apă sau pe pământ. Dar ținta călătorului ar trebui să fie de a-i face pe oameni mai înțelepți și mai buni, de a le îmbogăți mintea cu ajutorul pildelor rele și bune culese de el prin cele țări.

Aș dori din toată inima să se introducă o lege, potrivit căreia orice călător, înainte de a i se da voie să-și publice opera, să fie obligat să jure în fața Lordului Cancelar că tot ce are de gând să tipărească este perfect adevărat - în măsura în care poate să-și dea seama. Atunci lumea n-ar mai fi amăgită, cum se întâmplă de obicei, când unii autori, pentru a câștiga mai mult în ochii publicului, îl îndoapă pe cititorul nepregătit cu cele mai grosolane minciuni. În tinerețea mea, am citit cu nespusă încântare nenumărate cărți de călătorii; cum însă de atunci încoace am cutreierat mai toate colțurile lumii și am putut să-mi dau seama din propria mea experiență cât de gogonate sunt unele descrieri, m-am simțit dezgustat de astfel de lecturi și totodată indignat de nerușinarea cu care se abuzează de buna credință a oamenilor. Așa se face că atunci când prietenii mei au binevoit să-mi spună că bietele mele străduinți ar putea fi de folos țării, mi-am impus o maximă de la care să nu mă abat niciodată - să slujesc adevărul, cu toată strășnicia; și pot spune că nici nu mă simt ispitit să mă depărtez de el, atât timp cât vorbele și pildele nobilului meu stăpân și ale celorlalți iluștri houyhnhnm-i, în preajma cărora am avut cinstea să trăiesc atâta vreme, vor dăinui în mintea mea.

Nec si miserum Fortuna Sinonem

Finxit, vanum etiam mendacemque improba inget.

Știu prea bine că nu ți-e dat să te bucuri de prea mare faimă atâta timp cât scrierile tale nu cer nici geniu, nici învățătură, nici alte daruri deosebite în afară de o memorie bună sau un jurnal de călătorie conștiincios întocmit. Știu de asemenea că autorii cărților de călătorii, ca și cei ce fac dicționare, sunt dați uitării, căci alții vin mereu să le ia locul și rămân la suprafață. Și, iarăși, se prea poate ca acei călători care vor străbate țările zugrăvite în această carte a mea, descoperindu-mi greșelile (dacă sunt) și adăugind multe descoperiri proprii, să arunce asupra mea vălul uitării și să-mi ia locul, făcând lumea să nu-și mai aducă aminte că și eu am fost cândva scriitor. Într-adevăr, dacă aș scrie pentru glorie, lucrul acesta m-ar durea nespus; cum însă singurul meu țel este FOLOSUL OBȘTESC, nu voi fi prea dezamăgit în așteptările mele. Căci cine va putea citi cele ce am scris despre virtuțile slăviților houyhnhnm-i fără să se rușineze de propriile lui păcate, când mai ales se socotește, mă rog, animal rațional și stăpân în țara sa? Ca să nu mai vorbesc de țările acelea îndepărtate, unde cârmuiesc yahoo-ii, dintre care cei mai puțin păcătoși sunt locuitorii din Brobdingnag. Ar fi o fericire pentru noi dacă am urma pildele lor înțelepte cu privire la morală și la felul de a cârmui! Dar nu voi mai stărui asupra acestor lucruri, ci îl las pe cititor să tragă singur învățăminte, cum va crede el că e mai bine.

Mă bucur că această lucrare nu va putea fi criticată, căci ce învinuiri i se pot aduce unui scriitor care nu povestește decât fapte adevărate, petrecute în țări ce se află atât de departe și cu care noi nu avem nici un fel de legături comercial sau politice? Am căutat să mă feresc cu grijă de greșelile ce se pun adesea, și pe bună dreptate, în seama celor care scriu cărți de călătorii. Cum, pe de altă parte, nu am nici în clin nici în mânecă cu partidele politice, nu scriu cu patimă sau îmbâcsit de prejudecăți, ori cu rea-voință împotriva nici unui om și a nici unui grup de oameni. Scriind, am urmărit un scop nobil: acela de a-i învăța și de a-i îndruma pe oameni față de care, fără nici o falsă modestie, pot spune că mă simt oarecum superior, datorită foloaselor pe care le-am tras de pe urma conversațiilor cu cei mai desăvârșiți houyhnhnm-i. Scriu fără să mă gândesc câtuși de puțin la un câștig bănesc sau la vreo laudă.

Nu las să se strecoare un singur cuvânt care să semene a epigramă sau care să poată jigni câtuși de puțin chiar pe cei mai susceptibili. În felul acesta, nădăjduiesc că mă pot socoti pe drept cuvânt un autor fără cusur, împotriva căruia legiunile de gâlcevitori, polemiști, observatori, cugetători, căutători de greșeli cu lumânarea sau critici nu vor putea găsi niciodată prilejul de a-și folosi talentele.

Mi s-a șoptit la ureche, e adevărat, că în calitate de supus englez ar fi fost de datoria mea să înaintez un memoriu unui ministru, îndată după întoarcerea din prima călătorie, căci pământurile pe care le descoperă un supus englez aparțin de drept Coroanei. Mă îndoiesc însă că vreuna din cuceririle pe care le-am întreprinde în țările descrise de mine ar fi la fel de lesnicioase ca supunerea americanilor goi de către Ferdinando Cortez. Nu cred că lilliputanii să merite cheltuielile ce s-ar face cu pregătirea flotei și a armatei pentru a-i înrobi, și mă întreb dacă ar fi înțelept din partea noastră să încercăm să-i supunem pe cei din Brobdingnag, sau dacă o armată engleză s-ar simți bine cu o insulă plutitoare pe deasupra capetelor oamenilor. Cât despre houyhnhnm-i, e adevărat, aceștia nu par să fie atât de bine pregătiți pentru război, o știință care le e cu totul străină, mai ales când e vorba de proiectile. Totuși, presupunând că eu aș fi ministru vreodată, n-aș povățui pe nimeni să-i atace. Înțelepciunea lor, unirea dintre ei, fapul că nu știu ce e frica și dragostea pe care o poartă țării lor, ar înlocui cu prisosință neștiința în ale artei militare. Închipuiți-vă douăzeci de mii de houyhnhnm-i năvălind în mijlocul unei armate europene, pricinuind învălmășeală printre soldați, răsturnând căruțele, strivind fără cruțare fețele luptătorilor, cu copitele dindărăt. Și tare bine li s-ar mai potrivi cele ce s-au spus despre Augustus: Recalcitrat undique tutus.

În loc să propun cucerirea acestui popor generos, aș dori mai curând ca houyhnhnm-ii să poată sau să vrea să trimită câți mai mulți locuitori de ai lor ca să civilizeze Europa, învățându-ne ce este onoarea, dreptatea, adevărul, cumpătarea, spiritul cetățenesc, curajul, castitatea, prietenia, bunăvoința și fidelitatea, virtuți ale căror nume se mai întâlnesc încă în cele mai multe limbi, precum și la autorii moderni și vechi, lucru pe care-l știu din puținele mele lecturi.

Mai exista însă și un alt motiv, pentru care nu mă arătam atât de grăbit să sporesc pământurile Majestății Sale, cu descoperirile mele. Ca să spun adevărul, aveam oarecare scrupule cu privire la felul în care monarhii înțeleg să pună stăpânire pe pământuri noi. Să ne închipuim următoarele: niște pirați sunt aruncați de furtună în locuri necunoscute; în cele din urmă, un marinar, cocoțat în vârful catargului, descoperă pământ; pirații debarcă pe țărm cu gândul de a prăda și jefui; aici ei întâlnesc un popor pașnic, care-i întâmpină cu multă bunăvoință; pirații dau țării un nume nou, în numele regelui pun stăpânire pe acest pământ, ridică o scândură putredă sau o piatră care să amintească marele eveniment, omoară câteva zeci de băștinași, iau cu ei câțiva, ca să-i arate în dreapta și în stânga, iar apoi se întorc acasă unde li se iartă toate nelegiuirile făptuite. Și astfel începe o nouă dominație de drept divin. Cu primul prilej, sunt trimise acolo corăbii, băștinașii sunt alungați sau nimiciți, căpeteniile lor sunt supuse la cazne ca să destăinuiască locul unde se găsește aur, toate crimele și nelegiuirile sunt îngăduite, în vreme ce pământul e stropit cu sângele locuitorilor; iar această mârșavă hoardă de măcelari, folosită într-o prea sfântă expediție, se numește o colonie modernă, întemeiată pentru a converti și civiliza un popor idolatru și barbar.

Mărturisesc însă că această descriere nu are nici în clin, nici în mânecă cu poporul britanic, care poate fi dat pildă lumii întregi pentru înțelepciunea, spiritul de dreptate și grija deosebită de care dă dovadă în întemeierea coloniilor; pentru daniile generoase, pe care le face întru răspândirea religiei și a învățăturii; pentru strădaniile depuse în alegerea preoților evlavioși și destoinici care să propovăduiască creștinismul; pentru grija de a trimite din patria mumă în provinciile noi cât mai mulți oameni cumpătați și cinstiți; pentru felul nepărtinitor în care împarte dreptatea, numind în administrația civilă din toate coloniile funcționarii cei mai destoinici, cu desăvârșire străini de orice fel de corupție, și, ca o încoronare a tuturor acestora, trimițând pe cei mai pricepuți și virtuoși guvernatori, al căror unic țel este fericirea poporului pe care-l cârmuiesc și cinstirea regelui, stăpânul lor.

Cum însă băștinașii țărilor zugrăvite de mine nu par de fel să dorească a fi cuceriți și înrobiți, uciși sau alungați de coloniști, și fiindcă țările lor nici nu abundă în aur, argint, zahăr sau tutun, mi-am îngăduit să cred că nu sunt vrednice să ne deștepte interesul sau să ne stârnească zelul și vitejia noastră. Totuși, dacă cei pe care aceste lucruri îi privesc mai îndeaproape socotesc cu cale să fie de altă părere, sunt gata să jur, atunci când voi fi chemat în fața legii, că nici un european nu a călcat prin aceste meleaguri înaintea mea. Aceasta, firește, dacă e să le dăm crezare localnicilor; e drept că s-ar putea isca o ceartă cu privire la cei doi yahoo-i, despre care se spunea că au fost văzuți, acum nu știu câte secole, pe creasta unui munte din țara houyhnhnm-ilor, de unde se crede că ar fi descălecat neamul acestor dobitoace; și se prea poate să fi fost englezi, după câte mi-am putut da seama, îndată ce am văzut posteriorul yahoo-ilor, care, e adevărat, abia de mai păstra o vagă asemănare. Totuși, în ce măsură aceste lucruri ne-ar îndreptăți să punem stăpânire pe pământurile lor, îl las pe seama celor pricepuți în legile colonizării să hotărască.

Cât despre luarea în stăpânire legiuită a pământurilor descoperite de mine în numele Suveranului meu, mărturisesc că niciodată nu m-am gândit la așa ceva; și chiar dacă m-aș fi gândit, datorită împrejurărilor în care mă aflam atunci, aș fi socotit că este mai înțelept și mai sigur să amân problema pentru un prilej mai prielnic.

Și acum, după ce am răspuns la singura obiecție ce mi s-ar putea aduce vreodată în calitate de călător, îmi iau pentru ultima oară rămas bun de la binevoitorii mei cititori și mă întorc în grădinița mea din Redriff, ca să mă las furat de gânduri și să aplic minunatele lecții de virtute pe care le-am învățat de la houyhnhnm-i. Totodată, mă voi strădui să-i instruiesc și pe yahoo-ii din familia mea în măsura în care îmi voi da seama că sunt animale docile. De asemenea, îmi voi privi din când în când chipul în oglindă, pentru a mă deprinde în felul acesta să văd o ființă omenească fără a mi se face rău; voi avea răgaz să deplâng starea de îndobitocire în care se află houyhnhnm-ii din țara mea. Întotdeauna însă îi voi trata cu respectul cuvenit de dragul nobilului meu stăpân, al familiei sale, al prietenilor și al întregului său neam de houyhnhnm-i cu care houyhnhnm-ii din țara noastră au cinstea să semene la înfățișare, deși însușirile minții lor au degenerat într-atâta.

Începând de săptămâna trecută, i-am îngăduit soției mele să stea la masă cu mine, tocmai în celălalt capăt al unei mese lungi, și să răspundă, dar foarte scurt, la puținele întrebări pe care i le pun. Cum însă mirosul de yahoo continuă să mă supere, veșnic îmi astup nasul cu rută, levănțică sau foi de tutun. Și cu toate că e greu pentru un om în amurgul vieții să se dezbare de vechile obiceiuri, totuși nu-mi pierd nădejdea că odată și odată voi putea sta în tovărășia unui yahoo fără să-mi mai fie frică de dinții sau de ghearele lui.

De fapt, împăcarea mea cu seminția yahoo-ilor n-ar fi chiar atât de anevoioasă, dacă ei s-ar mulțumi cu viciile și smintelile cu care i-a hărăzit natura. Nu mă tulbur câtuși de puțin când văd un avocat, un hoț de buzunare, un colonel, un nebun, un lord, un cartofor, un politician, un codoș, un doctor, un corupător, un procuror, un trădător și alții asemenea lor; dar dacă văd că un boț cu ochi, slut și măcinat de boli, nu-și mai încape în piele de îngâmfare, îmi ies din sărite; și mi-e cu neputință să înțeleg cum de poate sălășlui un asemenea viciu, într-un astfel de animal. Înțelepții și virtuoșii houyhnhnm-i, înzestrați cu toate virtuțile care pot împodobi o ființă rațională, nu au nici un cuvânt în limba lor pentru acest păcat, după cum nu au cuvinte care să exprime nimic din ceea ce este rău, cu excepția cuvintelor care zugrăvesc cusururile yahoo-ilor; dar printre acestea, ei nu au fost în stare să deslușească îngâmfarea, dovadă că ei nu cunosc firea omenească, așa cum se manifestă ea în țările unde domnește acest animal. Eu însă, având mai multă experiență, am descoperit unele urme de îngâmfare la yahoo-ii sălbatici.

Houyhnhnm-ii care trăiesc călăuziți de rațiune nu sunt mai mândri de însușirile frumoase pe care le au, decât aș fi eu mândru pentru că nu-mi lipsește un picior sau un braț - lucru cu care nici un om cu mintea întreagă nu s-ar făli, ba dimpotrivă s-ar simți foarte nenorocit dacă nu le-ar avea.

Stărui mai mult asupra acestor lucruri, din dorința de a-i face pe yahoo-ii englezi să nu-mi mai pară chiar atât de nesuferiți când mă găsesc în tovărășia lor. De aceea, îi rog fierbinte pe cei în firea cărora sălășluiește cât de cât acest păcat neghiob să nu cuteze să se arate în fața ochilor mei.

SFÂRȘIT